A MURIT LEGENDA EVERESTULUI - PART 2

Intro

“Aventura poate fi potrivită oamenilor obişnuiţi, cu însuşiri obişnuite, aşa cum sunt şi eu.” Aceasta era filosofia de viaţă a unuia dintre cei mai mari aventurieri ai secolului XX, sir Edmund Hillary, primul om care a reuşit să ajungă pe “acoperişul lumii”, vârful Everest, din munţii Himalaya. Un om care, în ciuda faimei dobândite, se prezenta, cu o simplitate cuceritoare, mai degrabă ca apicultor decât ca eroul care a cucerit Everestul.

Un om la locul lui

Chiar şi după ce a devenit celebru în toată lumea şi a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, sir Edmund a preferat să trăiască discret, fără să iasă prea mult în evidenţă. Iar când a fost învins, într-un final, de bătrâneţe, pe 11 ianuarie anul acesta, a lăsat o amintire plăcută tuturor celor care l-au cunoscut. “Cu toţii avem visuri, dar Ed are visuri, apoi are această forţă incredibilă, merge înainte şi le îndeplineşte”, spunea despre Hillary unul dintre prietenii săi de-o viaţă, Jim Wilson. “Sir Ed se descria pe sine ca fiind un neozeelandez comun, cu însuşiri modeste. În realitate, a fost un colos. A fost un adevărat erou care nu numai că a învins Everestul, dar a dus o viaţă caracterizată de hotărâre, modestie şi generozitate”, a spus Helen Clark, premierul Noii Zeelande, anunţând moartea lui Edmund Hillary.

Prima escaladă

Edmund Percival Hillary s-a născut pe 20 iulie 1919, în oraşul neozeelandez Auckland, bunicii lui fiind britanici din Yorkshire, care au emigrat în secolul XIX. În copilărie şi în adolescenţă, Edmund le-a dat destul de furcă părinţilor. A fost un copil extrem de timid; mic de înălţime, prefera să se izoleze de colegi şi să trăiască în compania cărţilor şi a visurilor sale aventuroase. Abia după ce a trecut de 16 ani a mai căpătat încredere în forţele proprii şi a simţit pentru prima dată atracţia muntelui. Era deja un tânăr înalt, de aproape 1,90 metri, şi învăţase să boxeze. O excursie cu colegii de liceu la muntele Ruapehu i-a inoculat microbul înălţimilor. A observat că, în ciuda staturii sale care îl făcea puţin neîndemânatic, era mai puternic şi mai rezistent decât colegii săi. După absolvirea liceului, Hillary a urmat cursuri de matematică şi ştiinţe la Universitatea din Auckland şi a făcut prima escaladă, pe muntele Ollivier, în Alpii sudici, în 1939. A devenit apoi apicultor, o meserie care îl ţinea ocupat doar vara, iarna fiind rezervată aventurilor sale montane.

O expediţie pe an

În 1951, Edmund Hillary s-a alăturat expediţiei britanice conduse de Eric Shipton pentru cucerirea Everestului. Aceasta s-a sfârşit, însă, cu un eşec; la fel şi cea organizată de suedezi, în 1952, la care a participat, de asemenea, Hillary. Atunci au ajuns, totuşi, extrem de aproape de ţintă, fiind nevoiţi să se întoarcă din drum, din cauza vremii neprielnice, de la doar 250 de metri de vârf. Întrucât ruta spre “acoperişul lumii” trecea prin apropierea Tibetului controlat de chinezi, era permisă doar o astfel de expediţie într-un an. Prin urmare, atunci când Hillary şi prietenul său George Lowe au fost invitaţi să se alăture grupului britanic ce-şi pusese în gând să “îmblânzească” Everestul în 1953, au acceptat imediat. Acela avea să fie anul norocos al lui Edmund Hillary, un an care îi va grava numele adânc în istorie.

La 91 de metri de glorie

Iniţial, Eric Shipton a fost numit lider al expediţiei, însă a fost înlocuit de John Hunt. Hillary chiar se gândea să renunţe, însă până la urmă a fost convins de ceilalţi să rămână. De asemenea, el plănuia să urce împreună cu prietenul George Lowe, însă şi acest plan a fost schimbat, căci Hunt a stabilit echipele: Edmund urma să plece la drum împreună cu şerpaşul Tenzing Norgay. La expediţia organizată sub comanda lui Hunt au participat, într-un fel sau altul, peste 400 de persoane, între care 362 pe post de hamali şi 20 de băştinaşi, şerpaşii, oameni care cunoşteau mai bine ca oricine acele locuri. Expediţia propriu-zisă a pornit în martie 1953, după aşezarea taberei principale. Încet, urcând “pe bucăţi”, alpiniştii au reuşit să îşi aşeze ultima tabără la 7.900 de metri altitudine, pregătind asaltul final. Pe 26 mai, echipa formată din Tom Bourdillon şi Charles Evans a făcut o încercare de cucerire a vârfului. A fost însă nevoită să se întoarcă după ce oxigenul lui Evans s-a terminat. Cei doi au reuşit să ajungă la doar 91 de metri de glorie...

29 mai 1953, ora 11.30

Liderul expediţiei, Hunt, a hotărât atunci să trimită cealaltă echipă spre vârf. Timp de două zile, Hillary şi Tenzing şi-au pregătit ascensiunea, fiind însă blocaţi de zăpadă şi viscol. Pe 28 mai au reuşit să îşi instaleze cortul la 8.500 de metri altitudine. Erau singuri, mai sus decât toţi, iar atmosfera le era potrivnică: a doua zi, Hillary a constatat că era atât de frig, încât încălţămintea îi îngheţase bocnă. Şi-a petrecut cel puţin două ore încercând să o încălzească, înainte să pornească în călătoria din care spera să se întoarcă învingător. Cea mai mare piedică înainte să ajungă în vârf a fost o stâncă de 12 metri, care mai târziu a fost botezată “Pasul Hillary”. Edmund a reuşit să descopere o crăpătură între stâncă şi peretele de gheaţă, de care s-a folosit în ascensiune. De acolo, restul a fost “floare la ureche”, cum se spune. S-au trezit, pur şi simplu, la 8.848 de metri altitudine, pe vârful Everestului, cel mai înalt punct al planetei, “acoperişul lumii”, cum a fost numit, acolo unde nimeni nu mai pusese piciorul vreodată. Era 29 mai 1953, ora 11.30, coordonate care au intrat în istorie, strâns legate de cei doi, Hillary şi Tenzing.

“L-am doborât pe ticălos!”

Acolo sus, aceştia s-au bucurat de reuşita lor extraordinară doar preţ de 15 minute. Atât şi-au permis să zăbovească, înainte să pornească pe drumul de întoarcere, căci deja zăpada viscolită le acoperise urmele. Primul lucru pe care l-au făcut a fost să caute urme ale unor expediţii anterioare, care ar fi putut ajunge înaintea lor acolo (expediţia Mallory, din 1924, spre exemplu), însă nu au găsit aşa ceva. Hillary a făcut câteva poze, în care apare Tenzing, însă şerpaşul nu ştia să folosească aparatul foto, astfel că nu există imagini în care să apară şi Hillary. Tenzing a lăsat în zăpadă ciocolată, ca o ofrandă, iar Hillary a lăsat o cruce pe care o primise înainte să înceapă ascensiunea. Nici coborârea nu a fost simplă, însă, însufleţiţi de bucuria reuşitei, cei doi au ajuns cu bine în tabără, la camarazii lor, iar primul om pe care l-au întâlnit a fost George Lowe. Hillary i-a adresat atunci prietenului său câteva cuvinte care au rămas, de asemenea, în istorie: “Well, George, we knocked the bastard off!” (“Ei bine, George, l-am doborât pe ticălos!”).

Surprins de interesul arătat de public

Mulţi ani după această reuşită, Hillary a fost iritat de întrebările tuturor acelora care voiau să ştie neapărat cine a urcat primul pe Everest: el sau Tenzing. Modest, sir Edmund a insistat întotdeauna ca meritele tovarăşului său şerpaş să nu fie trecute cu vederea. Abia în 1999, la 46 de ani de la celebra expediţie şi la 13 ani după moartea lui Tenzing, Hillary a descris, în cartea sa, intitulată “View From the Summit” (“Vedere din vârf”), cum s-au desfăşurat lucrurile. Insistând pe faptul că el şi Tenzing au urcat împreună, în echipă, Hillary admitea, totuşi, că el a fost cel care pusese piciorul primul pe cel mai înalt vârf al lumii. La câtva timp după ce s-a în-tors din expediţie, Hillary povestea şi cât a fost de surprins de faptul că toată lumea era atât de interesată de realizarea lor. “Am fost puţin luat prin surprindere, ca să vă spun drept. Am fost de-a dreptul şocat văzând că toată lumea era atât de interesată de simplul fapt că noi escaladaserăm un munte”, a mărturisit el.

“Omul cel mare”

Vestea reuşitei supuşilor săi a ajuns şi la urechile reginei Elisabeta a II-a, încoronată chiar pe 2 iunie 1953. Una dintre primele acţiuni ale acesteia în calitate de monarh a fost acordarea titlului de “sir” lui Edmund Hillary şi lui John Hunt. Şerpaşul Tenzing a fost onorat şi el cu Medalia Imperiului Britanic - s-a zvonit atunci că premierul indian nu îşi dăduse acordul ca şi el să fie înnobilat de către regină. După aceste momente de glorie, Hillary şi-a continuat aventurile. În următorii ani, el a mai escaladat zece vârfuri din munţii Himalaya şi a mers chiar şi la Polul Sud, făcând parte din prima expediţie care a ajuns acolo după Amundsen (1911) şi Scott (1912). Nu a uitat nici Nepalul, pe care l-a vizitat în mod regulat în următorii 54 de ani, ani pe care şi i-a petrecut încercând să le asigure o viaţă mai bună băştinaşilor. Prin fundaţia înfiinţată de el în 1962, care strângea circa 250.000 de dolari pe an, a reuşit să construiască în mica ţară de la poalele munţilor Himalaya spitale şi şcoli, a demarat acţiuni de reîmpădurire şi programe educaţionale pentru copiii şerpaşilor. Nepalezii îl priveau cu respect şi admiraţie şi l-au numit Burra Sahib (“omul cel mare”), datorită înălţimii sale şi nu numai. Mai mult decât statura de 1,90 metri, bunătatea şi modestia l-au făcut pe sir Edmund Hillary să îşi merite pe deplin acest nume, dat de nişte oameni simpli unui uriaş cu suflet mare, care a reuşit să învingă cel mai semeţ munte al lumii.

Are statuie pe muntele Cook

Edmund Hillary a fost răsplătit cu multe onoruri pentru “isprăvile” sale, care au culminat cu atingerea Everestului. La nenumăratele medalii primite se adaugă dovezi de admiraţie mai puţin obişnuite: chipul său apare pe bancnota de cinci dolari din Noua Zeelandă, iar o statuie care îl înfăţişează domină cel mai înalt munte din Noua Zeelandă, vârful său favorit, Cook, din lanţul sudic al Alpilor.

Şi-a pierdut soţia şi fiica în munţi

Edmund Hillary s-a căsătorit în septembrie 1953 cu Louise Mary Rose. Cei doi au avut împreună trei copii: Peter (născut în 1954), Sarah (1955) şi Belinda (1959). Necazurile nu l-au ocolit: în 1975, soţia şi fiica cea mică, Belinda, au murit după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul Kathmandu, capitala Nepalului. Hillary s-a recăsătorit ulterior, în 1989, cu June Mulgrew, văduva bunului său prieten Peter Mulgrew. Fiul său Peter a devenit, de asemenea, alpinist. De altfel, în aprilie 2003, Peter Hillary, împreună cu Jamling Tenzing Norgay (fiul lui Tenzing) au urcat împreună Everestul, într-o expediţie care aniversa 50 de ani de la reuşita părinţilor lor.

"Respect, mirare, umilinţă, mândrie, exaltare - acestea au fost sentimentele confuze ale primilor oameni care stăteau pe cel mai înalt vârf de pe Pământ. Dar sentimentele mele dominante erau uşurarea şi surpriza. Uşurare pentru că încercarea cea grea fusese trecută, iar irealizabilul fusese realizat. Şi surpriză, pentru că mi se întâmplase mie, bătrânul Ed Hillary, apicultorul." - Edmund Hillary, primul om care a ajuns pe Everest