TAINA SCHITULUI DIN POIANA SIHASTRIEI - RARAU

„Muntilor! Pentru ce in voi atata frumusete?”
G. Byron

Putini pelerini care ajung sa se inchine la schitul de pe Muntele Rarau, inaintea renumitei icoane facatoare de minuni a Maicii Domnului, cunosc tainele acestui loc sfant.

Pe acelasi loc unde se afla actualul schit, domnitorul Moldovei, Petru Rares a ridicat in 1542 un schit inchinat Sfantului Apostol Ioan. De ce l-a construit tocmai aici? Legenda spune ca in drumul sau spre Cetatea de Balta din Ardeal, l-ar fi apucat iarna pe muntele Rarau si, din cauza zapezii mari, a fost silit sa-si instaleze tabara aici, in poiana, la adapostul muntelui. Si, la indemnul sotiei sale, Doamna Elena, la ridicarea taberii a inaltat si un schit pentru sihastri, drept multumire lui Dumnezeu pentru ocrotirea aici a familiei si bunurilor sale. De atunci, poiana si-a capatat denumirea de Poiana Sihastriei, muntele calcat de Petru Rares a devenit Rarau, iar cele doua stanci de pe varful lui Pietrele Doamnei, dupa Doamna Elena.

Imediat dupa ocuparea Bucovinei de catre austrieci, calugarii schitului au vandut poiana primarului ocolului din Campulung, Grigorie Sabie, care, la randul sau, in 1807, o vinde calugarului Sisoie.

Schitul a avut o viata tihnita si fara griji pana in anul 1808, cand a fost distrus de stapanirea austriaca, in urma unui decret dat de Dieta imperiala de la Viena. Motivul invocat a fost granita intre Austria si Moldova, care trecea intre Pietrele Doamnei si Piatra Zimbrului. Prin urmare, calugarii de la schit au fost siliti sa se mute intr-un alt loc, pe versantul sudic al muntelui, blestemand in urma lor pe toti cei care vor batjocori locul sfant.

Cu aceasta ocazie a avut loc o prima aratare a maniei lui Dumnezeu. Ca urmare a decretului dat de Dieta pentru desfiintarea unor lacasuri de inchinaciune, s-au prezentat la Poiana Sihastriei, pentru distrugerea schitului, trei delegati, care, precum vandalii, au calcat in picioare si au imprastiat icoanele si obiectele de cult. Aceasta isprava a tinut o zi intreaga. La intoarcere, care s-a petrecut dupa lasarea intunericului, toti trei si-au gasit sfarsitul in mod tragic. Drumul care ducea la schit era destul de ingust si intortocheat, iar undeva era barat de un brad doar pe jumatate cazut. Pe sub acest brad se putea trece calare, dar calaretii trebuiau sa se lase pe gatul calului. Inainte de ajunge la acest obstacol caii s-au speriat de o salbaticiune si au pornit in goana, fara sa poata fi stapaniti. Delegatii Dietei s-au izbit astfel de acel brad, sarindu-le testele la toti trei.

In anul 1812, dupa desfiintarea schitului, gospodarii Ocolului Campulung au ridicat o cruce din piatra, pe locul unde fusese Sfantul Altar. Protejata de un acoperis de dranita si imprejmuita de gard, crucea avea trecut pe soclul sau numele celor care au contribuit, cu munca si bani, la ridicarea ei, dar si cateva date referitoare la istoria locului.

Cat timp a dainuit schitul in Poiana Sihastriei, calugarii lui au defrisat sapte hectare de padure, peste parau, in partea de rasarit a schitului, deschizand poiana pentru construirea unor anexe: o casa de locuit, un grajd de vite si suri pentru lemne. Tot aici a fost sapat si cimitirul manastirii, in pamantul caruia isi dorm somnul vesnic soldatii austrieci si rusi, cazuti in luptele purtate pe aceste meleaguri.

Putin dupa anul 1950, in urma unei dispozitii a stapanirii comuniste, poiana cu cimitir a fost impadurita si mormintele au disparut. Actiunea nu a fost de nici un folos, pentru ca, in 1970, o masiva alunecare de teren a distrus impadurirea, redescoperind mormintele.

In anul 1951, flacarile unui incendiu au cuprins o padure alaturata. Un sofer cu minte slaba, de activist de partid, care conducea o masina cu delegati silvicultori spre locul dezastrului, a oprit la Poiana Sihastriei, unde, fara nici o remuscare, a distrus cu un baros crucea de piatra de pe locul sfantului altar. Dupa acest bestial act, masina si-a continuat drumul spre padurea incendiata. La intoarcere, cam la un kilometru inainte de crucea sfarmata, masina s-a ciocnit cu sasiul intr-o piatra, s-a rasturnat si a luat foc. Cei doi silvicultori aflati in ea - directorul silvic Tanu si padurarul Nisioi - au iesit usor de sub masina incendiata, dar soferul Craciunescu a ars in chinuri groaznice.

In acelasi an, dupa nesabuita isprava a soferului Craciunescu, prin stradania unei femei credincioase din Campulung Moldovenesc, pe nume Rozalia Raiescu, a fost asezata in locul crucii stricate o alta cruce din fier, ocrotita de un fel de ghereta, cu geamuri de jur-imprejur si cu o usa de intrare. Tot atunci s-a asezat si un mic paraclis impodobit cu icoane ornate cu prosoape de artizanat. De asemenea, existau intotdeauna lumanari si chibrituri de aprins, o tava cu nisip, iar cei aflati in trecere pe acolo lasau diferite bunuri si ceva bani pentru lumanarile ce se aprindeau.

Dar prin 1978, un alt om fara de Dumnezeu a incendiat acest mic altar din inima codrului, lasand in urma-i crucea de fier, afumata si trista, ca o mama jelind la mormantul copilului sau.

Cum toate in lume au in sfarsit, acesta a venit si pentru indelungatul zbucium al acestor locuri din Poiana Sihastriei, unde au ingenunchiat si s-au rugat in decursul timpului zeci de mii de pelerini. Dupa caderea regimului comunist, in anul 1991, un grup de crestini campulungeni, in frunte cu parintele paroh Dragos Paduraru, si-au propus reinaltarea schitului.

Visul acestor credinciosi s-a implinit si, dupa doua sute de ani, miile de trecatori care de acum inainte vor urca si cobori muntele Rarau, vor gasi la noul schit din Poiana Sihastriei loc de popas si meditatie.