PRIMELE ASOCIATII SI CLUBURI SI SUFLETISTII LOR

“Dintre toate formele de turism, doar drumetia are cu adevarat farmec si acest farmec trebuie sa-l cunoasca fiecare…Doar drumetia poate dezvalui adevaratele frumuseti ale naturii, iar farmecul ei nu se va pierde niciodata…” (Emilian Iliescu)

Primele incercari de a organiza activitatea turistica in tara noastra dateaza inca din secolul XIX. Din initiativa privata au aparut o serie de asociatii, organizatii sau societati, cluburi etc. care desfasurau o activitate turistica pe arealele geografice posibil de abordat, cautand sa atraga in miscarea turistica si paturile sociale cu posibilitati de a sponsoriza amenajarea unor obiective de baza materiala turistica.

Asociatiile si organizatiile de turism din Romania si-au desfasurat activitatea inainte de primul razboi mondial si in perioada celor doua razboaie. Preocuparea acestor asociatii s-a indreptat spre construirea de cabane si case de adapost in munti, spre amenajari de drumuri, poteci, marcaje, precum si spre organizarea de cursuri de schi, publicarea de monografii turistice, de almanahuri, ghiduri, harti etc.

Printre primele societati carea au urmarit dezvoltarea turismului în zonele montane mentionam: Societatea Romana de Geografie (1875), care se remarca prin numeroase excursii geografice sau de placere si Societatea Carpatina Sinaia (1893), avandu-i ca intemeietori pe Tache Ionescu si pe scriitoarea Bucura Dumbrava. In programul acestei societati se inscriu deschiderea si amenajarea Pesterii Ialomitei, amenajarea de poteci in Muntii Bucegi, construirea primelor cabane pe Caraiman si Omu, organizarea de excursii colective.

Societatea Turistilor Romani (1903-1916) a avut ca membri personalitati ale vietii culturale si politice din acea vreme: Gheorghe Munteanu-Murgoci, Ludovic Mrazec, Simion Mehedinti, Alexandru Tzigara-Samurcas, Grigore Antipa, Alexandru Vlahuta, P. P. Carp, I. I. C. Bratianu, dr. I. Cantacuzino, Tache Ionescu, Ion Pillat, P. Stirbei, Spiru Haret, Alexandru Davilla etc. Urmand exemplul S.K.V. (Societatea Carpatina Transilvaneana) membrii din comitetul de conducere al S.T.R. au infiintat sectiuni in localitatile de pe intregul teritoriu al tarii - Iasi, Turnu Severin, Ploiesti, Tg. Jiu, Bacau, Campulung Muscel. Cele mai importante realizari: constructia casei „Grindu” din Piatra Craiului, a unei cabane pe muntele Negoiu si publicarea unui anuar. Aceasta societate a constituit prima pepiniera de turisti iubitori ai muntelui: Nicolae Bogdan, dr. Alceu Urechia, Bucura Dumbrava, Mihai Haret, Emanoil Bucuta si altii, care au devenit apoi ctitorii viitoarei asociaţii dupa razboi - Hanul Drumetilor, cu scopul de a organiza si dezvolta „turismul pe jos” sau „drumetia” - singura in masura sa fie accesibila tuturor paturilor sociale. Societate pe actiuni infiintata in 1921, Hanul Drumetilor a ridicat in 1923 Cabana Pestera la poalele muntelui Cocora, in imediata apropiere a Cheilor si Pesterii Ialomitei.

In Transilvania, printre organizatiile turistice private, o activitate remarcabila a desfasurat Asociatia Carpatina Transilvania, fondată in 1880, cu sediul la Sibiu (Siebenburgische Karpathen Verein - S.K.V.). Aceasta isi propunea ca obiectiv cultivarea spiritului turistic, facand cunoscute si accesibile populatiei orasenesti frumusetile naturale ale Carpatilor. Activitatea asociatiei s-a orientat spre munţii Fagarasului, Cibinului, Sebesului, largindu-se treptat si spre Piatra Craiului, Bucegi, Parang, Caliman si Rodna.

In anul 1920, asociatia numara 4.456 de membri cotizanti, care au contribuit la dezvoltarea turismului montan prin organizarea de excursii, scoli de calauze, posturi de prim-ajutor, amenajarea cailor de acces si marcarea potecilor, totalizand circa 700 km. S.K.V. a construit case de adapost in zonele montane. Pe linie de propaganda turistica, asociatia a editat brosuri, harti, carti postale ilustrate si un anuar - „Jahrbuch für Siebenburgische Karpathen Verein”, in care s-au publicat descrieri de excursii, fotografii inedite, dari de seama ale asociatiei.

Inca inainte de desfiintarea S.K.V., in 1873 se forma la Brasov Asociatia Alpina a Transilvaniei („Siebenburgische Alpen Verein in Kronstadt”), avand ca scop cercetarea Carpatilor, ameliorarea cailor de comunicatie si de acces, organizarea de excursii in zonele montane. Aceasta grupare turistica a fuzionat ulterior cu S.K.V.

In anul 1926 a luat fiinta societatea Turing-Clubul Romaniei (T.C.R.) preluand patrimoniul Hanului Drumetilor si adoptand, inca de la constituire, sloganul: „Prin turism la cunoasterea si iubirea Romaniei”. T.C.R. a cunoscut o dezvoltare intensa, mai ales dupa anul 1925 cand prin inglobarea treptata si a altor asociatii de turism din Muntenia si prin aderarea de numerosi membri, Turing-Clubul Romaniei a devenit cea mai puternica asociatie de turism din tara. Activitatea ei s-a extins si in Transilvania, unde activa cunoscuta asociatie de turism Fratia Munteana, intemeiata la Cluj, in 1921, de renumitul speolog Emil Racovita, cu scopul de a cultiva dragostea pentru natura salbatica a muntilor si de a organiza excursii in masivele muntoase.

Asociatia Fratia Munteana a fost inglobata in anul 1935 in Turing-Clubul Romaniei, in cadrul caruia au luat fiinta o serie de sectiuni: Muntii Apuseni, Retezatul (1933) cu sediul la Deva, Maramures (1934) cu sediul la Sighet, Arad (1936) cu sediul la Arad, Satu Mare (1936), Muntii Fagaras (1938) cu sediul la Sibiu, Sectiunea Alpina a Bucegilor (1938) cu sediul la Sinaia.

In preocuparile T.C.R. intrau organizarea de excursii colective, cursuri si competitii de schi, conferinte de propaganda turistica, serbari, amenajari de drumuri si poteci turistice - dintre care doua treimi in Muntii Transilvaniei - constructia de case de adapost cu precadere in zonele muntoase izolate (Bucegi - 2; Garbova - 1; Cristianu Mare - 1; Retezat si Valcan - 4; Muntii Apuseni - 5; Ţara Oaşului - 1; Maramureş - 1; Rarău - 1).

In aceasta perioada, la Iasi, a activat o sectie de turism a Societatii de Gimnastica, Sport si Muzica (S.G.S.M.), care a amenajat o casa de adapost pe Ceahlău (Cabana Dochia). In Moldova, S.K.V. a colaborat cu o sectie organizata de C. Matasa, intitulata Cercul Turistic de la Piatra Neamt.

Traditia turismului montan in Romania a fost continuata si sustinuta si de catre alte grupari turistice:

#Asociatia “Prietenii Naturii”, infiintata in 1919, a avut 15 filiale pe tot cuprinsul tarii. Desi asociatia a desfasurat o activitate prodigioasa pentru promovarea turismului in randul populatiei, s-a dizolvat in 1924; activitatea ei, impreuna cu a filialelor sale a fost preluată de Asociaţia sportiva „Staruinta”;
#Asociatia Drumetilor din Muntii Ialomitei si Romaniei (A.D.M.I.R.), fondata in 1929, si-a desfasurat activitatea in Muntii Bucegi, Piatra Craiului, Fagarasului, Iezer-Papusa, avand patru sectii cu sediile in Ploiesti, Pitesti, Campulung-Muscel si Fagaras. A.D.M.I.R. a construit cinci case de adapost in Muntii Bucegi, Piatra Craiului, Iezer-Papusa si pe versantul sudic al Fagarasului; totodata a fost una din continuatoarele initiativei S.K.V. pentru marcajul potecilor si drumurilor de acces de pe masivul Piatra Craiului;
#Asociatia Turistica “Romania Pitoreasca” (A.T.R.P.), constituita in 1930, a realizat marcajele pe numeroasele poteci in Muntii Ciucas si Penteleu, a construit o casa de adapost pe Muntele Ciucas si a editat un Buletin Turistic;
#Clubul Carpatin Roman (C.C.R.) a activat in masivele Bucegi şi Piatra Mare si a construit o casa de adapost in Bucegi (Jepii);
#Asociatia “Muntii nostri”, cu sediul in Poiana Sibiului, si-a desfasurat activitatea in Muntii Lotrului si Sebesului, construind trei case de adapost in aceste masive;
#Clubul Alpin Roman (C.A.R.), constituit in martie 1934, s-a ocupat cu precadere de ascensiunile grele in munti, a realizat marcajele pe o serie de poteci pe versantul sudic al Bucegilor, a ridicat Refugiul Costila intre 12 iunie-15 august 1938 si Caminul Alpin din Busteni, inaugurat in 6 august 1939; de asemenea, a editat revista „Buletinul Alpin” (1934-1939);
#Clubul Turistic Banatean, fondat la 16 martie 1935, cu sediul in Caransebes, asociatie romana turistica, sportiva si educativa care avea se editeze o revista de turism si sa construiasca “Monumentul turismului” la Ruschita, in 1936;
#Asociatia “Hai la drum!” (1939-1947), cu sediul in Capitala, si-a propus sa propage ideea turismului activ in toate mediile sociale si a editat Buletinul “Hai la drum!”.

ISTORIA TURISMULUI. CABANE IN CARPATI

„Cabanierii - personaje extrem de importante; fara ei, drumetia de munte ar fi aventura improvizata, pandita de primejdii si tare lipsita de placere. In absenta lor, farmecul muntilor s-ar pierde pana la completa estompare”

Cabanierul este un bun gospodar, un om care se pricepe la toate, o gazda desavarsita. Asa cum sublinia Ioan Preda in cartea “Muntele-frumusete si educatie”, cabanierul trebuie “(...) sa stie sa schieze, sa dea primul ajutor medical unui accidentat, sa se priceapa cat de cat la alpinism ca sa poata sa sara in ajutorul unora care sunt la nevoie; iar cabana este casa noastra de la munte, un adapost al inaltimilor superbe ale Carpatilor, un loc unde ducem o viata intreaga.” De cele mai multe ori, de cabanier depinde daca o excursie este o reusita sau un eşec. Un cabanier sfatuieste fiecare turist sau grup cu privire la traseul care va fi parcurs, aratand cum pot fi evitate “capcanele” ce pot aparea. Cabanierul se poate ocupa personal de grupurile gazduite, incercand sa creeze o atmosfera cat mai placuta si reconfortanta prin organizarea unor seri de cabana cu glume, jocuri si cantece de cabana. In prezent, pe teritoriul Carpatilor romanesti se afla circa 140 de cabane turistice (montane).

Cabana Dochia – 95 de ani

Asezata la raspantie de poteci, intre varful Lespezi (altitudine 1807m) si Batca Ghedeonului (1845 m), cabana Dochia ofera adapost numerosilor turisti care vin sa cutreiere masivul Ceahlau - batranul rege al Carpatilor rasariteni. Numele cabanei provine de la o stanca aflata in preajma. Legenda zice ca aceasta ar fi pietrificarea unei fete de imparat pe nume Dochia, care, fugind de imparatul cotropitor ce voia sa o ia de nevasta, s-a travestit in pastorita, urcand cu o turma de oi in munti. Cum timpul era frumos, a inceput sa lepede din cojoace unul cate unul. Dar aproape ajunsa in varf, se lasa deodata un frig, de ziceai ca e iarna. Nefiind deprinsa cu frigul si temandu-se sa se intoarca, incepu a cîrti impotriva lui Dumnezeu. Acesta o pedepsi prefacand-o in stana de piatra, iar oile in bolovani.

Pe locul actualei cabane, in anul 1910, profesorii universitari Dimitrie Cadere si Ion V. Praja, din Iasi, au construit un adapost din pietre lipite intre ele cu lut. Acesta n-a rezistat vremii foarte capricioase de pe Ceahlau - uneori cu ploi, viscole si furtuni naprasnice - si s-a daramat in cateva luni. Un alt iesean, gazetarul Gheorghe Panu, a incercat si el sa ridice, intre timp, un refugiu de lemn, la Piatra Sura, pe versantul sud-vestic al Ocolasului Mic. Dar constructia a fost luata de vant si aruncata pe coasta muntelui, in abrupturile dinspre Bistra.

Dupa aceste nereusite s-a ajuns la concluzia ca numai un adapost din beton-armat ar putea face fata intemperiilor acestui masiv. Prin urmare, in 1912, sectia de turism a Societatii de Gimnastica, Sport si Muzica din Iasi a hotarat formarea unui comitet de initiativa ce urma sa se ocupe indeaproape de construirea cabanei Dochia. Din comitet faceau parte: prof. Dimitrie Cadere si Ion V. Praja, ing. Niculescu Dacu, din Piatra Neamt, ing. Bals (care facuse planurile cabanei), dr. I. Costinescu si generalul medic N. Vicol.

Lucrarile de executie au debutat in anul 1913, in primavara, sub conducerea antreprenorului italian Carlo Zane, care locuia in orasul Piatra Neamt. El a angajat, pentru inceput, un numar de mesteri-zidari, care, insa, s-au speriat de conditiile vitrege ale climatului alpin dint timpul verii de pe Ceahlau si au abandonat lucrarea. Carlo, ambitios din fire si mester iscusit, nu a renuntat si a gasit alti lucratori printre emigrantii italieni din tara noastra, oameni caliti cu clima aspra din Alpi si Apenini.

Foarte, foarte greu au fost transportate materialele de constructie, in afara de piatra, care se gasea, desigur, din abundenta pe munte. Motivul: relieful extrem de framantat, lipsa drumurilor potrivite si a unor mijloace de transport moderne. In special cimentul, dar si alte materiale au fost carate pe spinarea cailor marunti din partea locului. Cele mai multe dificultati s-au intampinat la transportul usilor si ferestrelor, cofectionate din fier forjat la Uzina din Piatra Neamt. La ducerea acestora au fost folosite carucioare cu roti groase trase de cai. Faptul acesta a intarziat insa lucrarea, incat cabana a fost terminata „la rosu” abia in toamna anului 1913. Inaugurarea ei s-a petrecut in primavara anului urmator, dupa incheierea tuturor lucrarilor de finisare.

Cabana Dochia avea sa fie devastata in vremea primului razboi mondial (1916-1918), ceea ce a impus societatii cheltuieli suplimentare pentru refacere. Ea a fost reparata si, apoi, reinaugurata la 6 august 1922, de „Ziua Muntelui” - o traditie pe care si astazi locuitorii satelor din jur o pastreaza, continuand sa se adune in aceasta zi pe varful masivului, sarabatorindu-l. Dupa anul 1922, sectia de turism a S.G.S.M. Iasi a desfasurat o activitate rodnica si binefacatoare, care a crescut an de an, organizand trei-patru excursii pe Ceahlau in fiecare vara. In 1930, s-a pus si problema marcajului potecilor Ceahlaului, dupa ce se contractase, in 1929, de Gheorghe Baciu, concesionarea ingrijirii cabanei Dochia. Prin grija Oficiului de Turism din Piatra Neamt, in anii 1958-1959, cabana a fost marita, capacitatea sa de gazduire sporind de la 30-40 de locuri la aproape 120 de locuri.

In afara rasariturilor de soare, „Dochia” ofera posibilitatea unor excursii pe platoul muntelui si imprejurimi, printre ciudatele stanci slefuite in forme fantastice de ploi si vanturi, stanci ce au contribuit la renumele peisajului spectaculos din Ceahlau. Chiar din fata cabanei se zareste imensul clestar al lacului de acumulare Bicaz, iar dincolo de el - culmile Stanisoarei. Pentru amatorii de schi, terenurile sunt in apropiere. Buna primire la „Dochia” a fost totdeauna recunoscuta si apreciata.

Capacitate: 17 camere repartizate astfel - 2 camere cu 2 locuri, 3 camere cu 4 locuri, 4 camere cu 7 locuri, o camera cu 17 locuri si 7 camere cu 14 locuri.

Dotari: Sala de mese, bucatarie, bar, discoteca, iar in camere sobe in perioada iernii, baie comuna numai la camerele cu 2 si 4 locuri.

Cabana Caraiman – 70 de ani

Situata pe platoul inalt al Bucegilor, la altitudinea de 2025 metri, cabana “Caraiman” este unul dintre minunatele locuri de odihna pentru excursionistii care viziteaza acest legendar munte.

Istoria ei incepea in urma cu exact sapte decenii. In primavara anului 1937, un grup de tineri indragostiti de munte si “bucegisti inflacarati” au decis construirea unei cabane pe culmea Caraiman. Este vorba despre “Grupul alpin brav”, ce avea sa devina “Clubul Carpatin Roman” (C.C.R), in frunte cu inimosul si energicul sau fondator si presedinte, Dumitru Gherassy. Lucrarile au demarat de indata, angajat fiind pentru executarea lor antreprenorul Petre Pascu, bun mester si om de suflet, care a realizat numeroase amenajari turistice in Bucegi si Piatra Craiului, a facut primele marcaje ale C.C.R. etc.

Putini dintre cei care astazi poposesc la cabana “Caraiman” cunosc eforturile prin care s-a inaltat, cu sacrificii si cheltuieli foarte mari. Cele mai mari greutati au fost intampinate cu transportul materialelor de constructie. In lipsa drumurilor amenajate, acestea au fost carate cu taraita, folosindu-se funicularul fabricii de hartie din Busteni, cai si carute. Numai astfel s-a reusit sa se rezolve transportul unor materiale voluminoase si grele. Ca si-n cazul “Dochiei”, un alt impediment in calea lucrarilor a fost criza mare de muncitori, care, nu rareori, se lasau pagubasi, parasind santierul, fiind izgoniti de vitregiile climatului alpin.

“Caraimanul” s-a construit, este adevarat, mult mai greu dacat cabana “Babele” (2026 m), cu fonduri obtinute prin organizarea de serate dansante, cu cotizatiile si donatiile membrilor C.C.R. si cu zgarcita finantare din partea Oficiului National de Turism. Starneste haz si acum, dragi cititori, felul in care a fost obtinuta aceasta sponsorizare: directorul ONT-ului a fost “captat”, ademenit, ca sa spunem asa, printr-o masa copioasa la restaurantul “Modern”, oferita acestuia de asociatie…

In toamna lui 1937, cabana era aproape gata si toti doreau ca, in cel mai rau caz, de Anul Nou, aceasta sa fie inaugurata. Doar ca visteria clubului era golita si funicularul de la Busteni nu mai functiona de ceva vreme. Asa ca s-a trecut la caratul cu spinarea a paturilor si diferitelor obiecte de mobilier, lenjerie si menaj, in parte luate de pe acasa si donate: paturi, cearceafuri, oale, farfurii etc. Organizati in caravane de cate 15-20 baieti si fete, membri ai asociatiei, in frunte cu comitetul conducator, s-a pornit in zilele lui octombrie, pe vreme de burnita, negura si vant rece cu spic de zapada, la inzestrarea cu cele necesare a interiorului cabanei. Nimeni dintre aceia care s-au zbatut ca adapostul turistic sa fie ridicat nu s-au gandit atunci ca scriau o fila de neuitat din cartea istoriei turismului romanesc.

Cu lacrimi in ochi de emotie si bucurie, membrii “Clubului Carpatin Roman” au sarbatorit, in preajma Anului Nou, inaugurarea modestei, dar cochetei cabane “Caraiman”.

Excursii in imprejurimi: la Monumentul Eroilor de pe Caraiman, pe Brana Mare a Caraimanului, drum accesibil numai vara, durata 1 ora; la cabana Babele si de aici la toate cabanele de pe platoul Bucegilor.

Capacitate: 32 de locuri in dormitoare comune.

Dotari: Curentul electric provine din reteaua publica, cabana avand telefon si incalzire cu gaze naturale. In apropiere se gasesc terenuri de schi pentru avansati si incepatori (sezon 1 decembrie - 30 aprilie).

Cabana Babele – septuagenara

In acelasi an in care s-a inaugurat cabana Caraiman (1937), se desavarsea construirea cabanei Babele, o adevarata „cetate de piatra” pe platoul Bucegilor. Ciupercile de stanca numite „Babele” - monumente ale naturii - aflate chiar in fata cabanei si „Sfinxul” din imediata apropiere, constituie atractii in plus, explicand afluenta turistilor la aceasta cabana. Iarna si mai ales primavara, cabana serveste ca baza pentru practicarea schiului alpin.

Ridicata cu truda si cheltuieli foarte mari, cabana Babele este opera Asociatiei Drumetilor din Muntii Ialomitei si Romaniei (A.D.M.I.R.), organizatie fondata la Bucuresti, in 1929, din indemnul catorva tineri entuziasti si viitori animatori ai turismului romanesc: Ion Udriste-Olt, Emilian Iliescu, Nicolae Dimitriu s.a. Constructia a fost, initial, finantata printr-o donatie substantiala a doctorului Gheorghe Gh. Dumitrescu, presedinte de onoare al asociatiei; apoi, intr-o buna masura, de Uzinele Comunale din Bucuresti.

Vom starui pret de cateva randuri asupra ctitorului ei, A.D.M.I.R.-ul. Intemeietorii acestuia nu au fost personalitati de mana intai, cum se zice, asa cum au fost, de pilda, fondatorii Turing Clubului. Cei care au pus bazele si au condus A.D.M.I.R.-ul au fost animati de o nemarginita dragoste fata de muntele romanesc, ca si de o nestavilita dorinta de a insufla si altora pasiunea pentru drumetia de munte.

Asociatia s-a numarat printre primii exploratori ai abruptului Bucegilor, preocupandu-se de initierea alpinistilor in escaladari mai grele. De asemenea, pe langa „Babele”, in patrimoniul sau se mai gaseau si alte case de adapost: cabanele Voina din muntii Iezerului (construita in 1935); Radu Negru de la Grind-Piatra Craiului; Vlad Tepes de la Cumpana-Arges (1937); refugiul Iezer din muntii cu acelasi nume (tot, 1937).

Sa nu uitam ca atunci cand asociatia a inceput sa ridice cabana Babele in 1936, o parte dintre membrii A.D.M.I.R. au carat pietre cu targa si lemne cu bratele. Timp de un an cat au durat lucrarile, neobositul montaniard Emilian Iliescu a locuit intr-un bordei pentru a dirija lucrarile, tot el facand si plata muncitorilor in week-end.

In ceea ce priveste activitatea publicistica pe taram turistic a A.D.M.I.R., este bine sa amintim ca a editat, intre anii 1938-1940, revista „Buletin alpin” - publicatie trimestriala de turism si alpinism preluata de la Clubul Alpin Roman.

Capacitate: 108 locuri in camere cu 2-12 paturi.

Dotari: Bufet si restaurant cu servire permanenta; lumina electrica de la retea publica, apa curenta; incalzire cu gaze naturale si calorifere.