Descoperirea busolei este considerata a fi la fel de importanta ca si descoperirea masinii cu aburi, a prafului de pusca sau a tiparului.
Proprietatile magnetice ale materiei au fost sesizate de oameni inca din antichitate. Prima semnalare a proprietatilor magnetice ale substantei este atribuita lui Tales din Milet (580 i.e.n.). Cuvintele „magnetism”, „magnet” se pare ca provin de la numele provinciei grecesti Magnesia si de la numele orasului Magnessa, in imprejurimile caruia s-au gasit „pietre magnetice” (zacaminte de magnetit). Dupa Plinius, cuvantul magnet a fost denumirea data pietrei gasite de ciobanul Magnes.
Documentul cel mai vechi referitor la folosirea busolei in Europa este un poem satiric, intitulat „Biblia”, pe care Guyot de Provins l-a scris in 1190. Autorul spune direct ca atunci cand cerul este acoperit si cand nu se pot observa nici luna, nici stelele, navigatorii consulta acul magnetic. Se vorbeste despre el ca de un lucru cunoscut de mult.
In 1204 Jaques de Vitry a luat parte ca legat al papei Inocentiu al III-lea la razboiul albigenzilor, in Palestina, pe vremea celei de a patra cruciade. El a scris „Historia orientalis”, in care se vorbeste despre acul magnetic ca de un lucru nou. Magnetul este numit adamas, nume complet necunoscut celor vechi. Autorul mai adauga ca magnetul ar fi fost descoperit in India si ca atragea fierul, ca urmare a unor proprietati oculte.
Intr-o lucrare araba din anul 1242, scrisa de Bailak si intitulata „Comoara negustorilor pentru recunoasterea pietrelor”, se spune ca marinarii care navigheaza pe Marea Soroci, noaptea, cand e intuneric si nu se vad stelele, iau un vas cu apa, pun acolo doua betisoare in cruce si pe ele aseaza o piatra de magnet cat palma. Cele doua varfuri ale pietrei indica nordul si sudul. Bailak a utilizat si el o astfel de busola cand a navigat de la Tripoli la Alexandria.
Mai mult ca sigur busola este o inventie chinezeasca foarte veche. Chinezii au folosit busola mai intai pentru a calatori pe uscat. Ei construisera asa-numitele care magnetice, tschi-nan-kiu. Erau niste trasuri cu doua roti; inaintea scaunului se gasea o mica statuie, mobila in jurul unui pivot; statueta avea un brat intins. In brat se afla o mica bara magnetica, iar bratul indica sudul. Imparatii foloseau acest car pentru a se deplasa in vizite de lucru la mare distanta, in imensa lor tara. Inventatorul carului si al busolei este considerat imparatul Tsche-U-Kung (circa 1100 i.e.n.).
Cel mai vechi document privitor la utilizarea busolei in navigatie apare pe vremea dinastiei tsin (anii 265-419). Ajutati de busola chinezii ajungeau pana in Ceylon si chiar la Ind, ba unii ziceau ca parcurgeau marile pana la Eufrat.
Daca ne luam dupa Klaproth, cuvantul busola provine din arabul miassola, care inseamna „sageata”.
Iata cum arata, pe scurt, o istorie mare despre un obiect mic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu